Cele două servicii sociale licențiate ale asociației, Centrul de Zi SCUT și Aftercare Start, oferă cadrul în care oamenii pot găsi sprijin, relații și resurse pentru a merge mai departe. De-a lungul anilor, aceste servicii au crescut împreună cu comunitatea și cu oamenii cărora li se adresează, păstrând aceeași preocupare pentru demnitate, autonomie și posibilitatea fiecăruia de a-și construi propriul drum.
Începând din 2002, centrul de zi al Asociației noastre oferă un spațiu dedicat persoanelor afectate de boli cronice de sănătate mintală și familiilor lor, oferindu-le sprijin, activități terapeutice și ocazia de a trăi cu mai multă împlinire și stabilitate. Este singurul centru din județ dedicat nevoilor acestor categorii de beneficiari.
În 2004, Asociația Scut a lansat proiectul Aftercare Start, un program unic de sprijin pentru tinerii aflați în centre de plasament sau care tocmai le-au părăsit, oferindu-le suportul necesar pentru a-și construi un viitor independent și stabil. Din 2010, Scut și-a extins misiunea, adăugând în grupurile sale țintă și familiile și persoanele vulnerabile din comunitate.
Board-ul SCUT este format din oameni care contribuie la direcția și dezvoltarea organizației, aducând experiență, perspective diferite și grijă pentru lucrurile pe care le construim împreună. Ei susțin valorile SCUT și ne ajută să privim mereu înainte, păstrând aproape de noi ceea ce contează cel mai mult: oamenii și comunitatea.
Echipa SCUT este formată din oameni cu pregătiri și experiențe diferite: asistenți sociali, psihologi, psihoterapeuți și un lucrător prin arte combinate. Fiecare privește omul dintr-un alt unghi, iar împreună încercăm să construim o imagine cât mai întreagă a celui pe care îl avem în față.
Acest ghid a fost creat în cadrul proiectului EQUILIBRIUM – Be Safe se adresează publicului larg.u scopul de a contribui la o mai bună informare și prevenție în domeniul sănătății mintale în comunitatea brașoveană.
Ghidul adună informații despre sănătatea mintală într-o formă simplă și ușor de urmărit. Vorbim despre lucruri pe care le putem întâlni în viața de zi cu zi: stres, anxietate, depresie, epuizare, dificultăți în relații sau situații în care simțim că ne este greu să facem față singuri. Veți găsi explicații despre ce înseamnă sănătatea mintală, la ce semne putem fi atenți atunci când ceva se schimbă și ce putem face atunci când avem nevoie de sprijin. Ghidul vorbește și despre diferite probleme de sănătate mintală, despre impactul lor asupra persoanei și a celor apropiați, dar și despre importanța sprijinului din partea familiei, prietenilor și comunității.
O parte importantă este dedicată lucrurilor practice: unde putem căuta ajutor, cum putem ajunge la servicii de sănătate mintală, care este diferența dintre consiliere psihologică și psihoterapie și cum putem găsi un specialist potrivit. Sunt prezentate și resurse care pot contribui la starea de bine, de la activități și relații care ne fac bine până la resurse profesionale și digitale.
Program: Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027
Prioritate: P05. Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii
Obiecv specific: ESO4.11. Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile,inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală.
Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+)
Titlu proiect: SCOP Brașov – Servicii Comunitare pentru Copii Oferite în Parteneriat în Județul Brașov, Cod MYSMIS: 327943
Cod apel: PIDS/395/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23 – Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii
separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială – Regiuni mai
puțin dezvoltate.
Str. Țebea nr. 16, Brașov