Centrul Sara- Servicii integrate pentru adulții cu dizabilități

Persoanele cu dizabilităţi se confruntă zi de zi cu dificultăţi multiple şi complexe, datorită, pe de-o parte specificului dizabilităţii şi pe de altă parte, atitudinii de stigmatizare şi marginalizare. Aceşti oameni au nevoie de sprijin pentru a-şi putea folosi resursele în aşa fel încât să nu mai trăiască la periferia societăţii, ci să devină parte integrantă din ea. Totodată, comunitatea are nevoie de pregătire pentru a putea privi diferenţele ca plus valoare, nu ca handicap.

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor adulților cu dizabilități, Asociația de Servicii Sociale Scut, în parteneriat cu Direcția de Servicii Sociale Brașov, implementează în perioada martie 2014 - aprilie 2016, proiectul “Centrul Sara – servicii integrate pentru adulți cu dizabilități”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta 4 Servicii sociale și de bază.

Proiectul, cu un buget total de 238165 Euro, din care 214348.5 Euro finanțare nerambursabilă, își propune să creeze Centrul Sara, unde vor fi oferite servicii integrate în vederea creșterii autonomiei, calității vieții și inserției sociale a persoanelor adulte cu dizabilități fizice, somatice, psihice, mintale, vizuale, auditive și asociate. 

Activitățile proiectului se desfășoară în Brasov, la centrul de zi și la domiciliul beneficiarilor și includ : 
  • consiliere psihologică, 
  • consiliere socială, 
  • psihoterapie, 
  • grupuri de suport, 
  • deprinderi de viață independentă, 
  • dezvoltare creativă, 
  • sprijin medical,
  • training
Mai mult, prin intermediul acestui proiect, familiile și îngrijitorii persoanelor cu dizabilități beneficiază de aceleași servicii. 

În același timp, pe lângă intervenția la nivel individual și familial, proiectul își propune să aibă impact și la nivel comunitar, prin campanii de antidiscriminare și de promovare, în așa fel încât comunitatea să fie informată, educată, sensibilizată în spiritul drepturilor omului, valorilor democratice, egalității și respectării diferențelor, pentru a putea fi un sprijin în inserția socială a persoanelor cu dizabilități. Aceste activități includ Campania Diferența e valoare!, Human Library și expozițiile PhotoVoice.

Asociația de Servicii Sociale Scut oferă servicii persoanelor adulte, care au încadrare în grad de handicap accentuat, grav sau mediu și domiciliul în județul Brașov.

Proiectul “Centrul Sara: servicii integrate pentru adulții cu dizabilități” a oferit, de-a lungul a 26 de luni, servicii gratuite de asistență socială, psihologică, sprijin material (alimente, produse igienico-sanitare, medicamente, echipamente medicale), grupuri de suport, kinetoterapie, training și campanii în comunitate. Astfel că prin acest proiect, am lucrat direct cu 927 persoane despre care putem spune următoarele:
- vârsta medie a persoanelor adulte cu dizabilități, beneficiari în proiect, este de 66 de ani, în vreme ce majoritatea aparținătorilor (familiile și îngrijitorii) se încadrează între 56-65 de ani (41,67%), urmați de categorie de vârstă 31-45 de ani (23,61%), ceea ce sugerează că beneficiarii sunt îngrijiți de copiii/rudele lor.
- majoritatea aparținătorilor din proiect sunt femei (83,33%).
- majoritatea beneficiarilor din proiectul Centrul Sara sunt încadrați în gradul grav de handicap (49,62%), urmați de grupul persoanelor încadrate în grad accentuat (41,35%) și mediu (9,02%).
- dintre aceștia, 27% au dizabilități fizice, somatice, senzoriale, 23,31% au dizabilități mintale sau psihice, iar 23% au dizabilități asociate.
- 466 au fost adulți cu dizabilități, iar 480 membri ai familiei, aparținători sau alte persoane cu rol de îngrijire

Impactul asupra comunității a fost făcut prin campania "Diferența e valoare" prin care am încercat să creștem gradul de conștientizare a comunității brașovene asupra persoanelor cu dizabilități și asupra drepturilor acestora. 13 școli și licee au fost implicate și aproape 2611 elevi au primit mesajul nostru. De asemenea, persoanele cu dizabilități și-au transmis propriul mesaj prin intermediul campaniei Photovoice, în 2014 mesajul lor a fost "Mă bucur de viață" iar în 2015 "Umanitatea". O altă campanie a fost Biblioteca Vie unde, în cele 2 ediții, 100 de voluntari au fost implicați, 88 de cărți vii, 7000 de participanți în campania online și peste 800 de cititori.

Cu ocazia finalizării proiectului “Centrul Sara: servicii integrate pentru adulți cu dizabilități”, implementat în perioada 1 martie 2014 – 30 aprilie 2016, în parteneriat cu Direcția de Servicii Sociale Brașov, finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG din România, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la:
1. nivelul de trai scăzut, mergând până la sărăcie extremă, a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor care au în îngrijire persoane cu dizabilități,
2. existența unui sistem de suport fragmentat, incomplet și dificil de accesat pentru persoanele adulte cu dizabilități și pentru aparținătorii acestora,
3. gradul de integrare socială scăzut la nivelul comunității locale a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor care au în îngrijire persoane cu dizabilități.
1. Nivelul de trai scăzut, mergând până la sărăcie extremă a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor care au în îngrijire persoane cu dizabilități
Recomandări:
- întrucât cuantumurile indemnizațiilor și bugetelor complementare prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanei cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, sunt departe de a acoperi costurile de trai și îngrijire a unei persoane cu handicap, este necesară mărirea lor (valoare de referință minimă recomandată: salariul minim brut pe economie, pentru persoanele încadrate în grad grav de hadicap);
- crearea de locuri de muncă protejate, adaptate la resursele și limitările persoanelor cu dizabilități.

2. Existența unui sistem de suport fragmentat, incomplet și dificil de accesat pentru persoanele adulte cu dizabilități și pentru aparținătorii acestora
Recomandări:
- simplificarea procedurilor administrative locale de accesare a beneficiilor la care sunt îndreptățite persoanele încadrate în grad de handicap, precum și a procedurilor de reînnoire a documentelor justificative a încadrării în grad de handicap;
- implementarea de programe de lungă durată de suport informațional și emoțional pentru aparținători;
- pregătirea profesionistă (inițială, urmată de cursuri periodice de perfecționare) și monitorizarea calității activității profesionale a asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav;
- creșterea gradului de cooperare între medici specialiști și medici generaliști, precum și folosirea unei infrastructuri digitalizate de păstrare și transmitere a informației medicale;
- crearea de mecanisme financiare suplimentare pentru serviciile oferite la nivelul comunității locale persoanelor adulte cu dizabilități și a familiilor lor sub forma centrelor de zi și sub forma centrelor respiro;
- dezvoltarea sistemului de suport la domiciliu a persoanelor încadrate in grad de handicap (în special grav și accentuat) – este necesar un sprijin pe termen lung, constant și cu o anumită frecvență, în funcție de specificul cazului (zilnic / săptamânal / lunar);
- crearea de alternative rezidențiale viabile pentru persoanele încadrate în grad grav/accentuat de handicap, care nu au resurse pemtru a se descurca singuri și nu au niciun suport al rețelei familiale sau sociale (în acest moment, centrele rezidențiale private sunt puține ca număr și mult peste posibilitățile financiare a majorității persoanelor cu handicap; centrele rezidențiale de stat sunt extrem de puține, accesarea lor este foarte dificilă din punct de vedere birocratic, iar criteriile de acceptare a beneficiarilor sunt de multe ori prohibitive exact pentru acele persoane care au cea mai mare nevoie de acest tip de suport).

3. Gradul de integrare socială scăzut la nivelul comunității locale a persoanelor adulte cu dizabilități și a persoanelor care au în îngrijire persoane cu dizabilități
Recomandări:
- informarea și formarea personalului din sistemul public de sănătate, pentru a evalua și stimula optim și eficient resursele persoanelor cu dizabilități, precum și pentru a orienta aceste persoane către accesarea resurselor comunitare;
- implementarea de acțiuni și campanii comunitare (în mod constant, susținut și structurat) pentru a crește nivelul de informare a populației generale cu privire la boli cronice, dizabilități, handicap;
- crearea de mecanisme financiare suplimentare pentru a susține traiul autonom al persoanelor cu handicap (în special mediu și accentuat) în comunitate, prin locuințe sociale cu suport.
- 44,34% dintre beneficiarii pe Sara au un venit cuprins între 30 și 400 de lei / lună, însemnând că trăiesc doar din indemnizația de încadrare în grad de handicap (340 lei – grad grav; 272 lei – grad accentuat; 39 lei – grad mediu)

Recomandati Aceasta Pagina Prietenilor

Granturile SEE, 2009 – 2014
Fondul ONG

Acest website a fost modernizat prin Proiectul "Centrul Sara - servicii integrate pentru adulti cu dizabilitati", proiect finantat prin grant-urile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Continutul acestui site web nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE, 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor site-ului web. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati: www.eeagrants.org.