Un pas înainte!

În județul Brașov, potrivit datelor furnizate de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, la 31.07.2015 existau 321 de tineri care vor părăsi centrul de plasament, confruntându-se cu probleme diverse. Tinerii din centrele de plasament manifestă o fragilitate emoțională datorită abandonului și un grad scăzut de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă. Există o insuficientă dezvoltare a abilitătilor de auto-gospodărire, de îngrijire, de comunicare și relaționare, de accesare a reusrselor comunicare, datorită slabei informări și a lipsei de cunoaștere a orașului, respectiv județului. O altă provocare constă în găsirea și menținerea unui loc de muncă, a unei locuințe. Lipsiți de abilităti practice și de viață pentru a face față acestor provocări,  necunoscând mediul social și resursele pe care le pot folosi, pot ajunge să trăiască pe stradă, în cercuri infractionale sau la sărăcie extremă. 

În acest context, proiectul „Un pas înainte” își propune să vină în sprijinul acestor tineri, având ca scop stimularea participării tinerilor la viața socială în vederea sustinerii procesului de integrare prin capacitarea și transformarea tinerilor în principalii pioni pentru schimbare. Proiectul se va realiza în judetul Brașov (Brașov, Rupea, Codlea) în perioada 1.08 – 11.11.2016. Pentru realizarea scopului propus, se va realiza un grup de lucru cu tineri care au părăsit  centrul de plasament in vederea identificării problemelor cu care s-au confruntat și  resurselor folosite. Tinerii vor fi apoi instruiți pentru a desfăsura împreună cu echipa de proiect  un program de peer-education în vederea pregătirii tinerilor din centre pentru dezinstituționalizare. 

În vederea atingerii scopului, se stabilesc următoarele obiective:
1. Să se formeze 10 tineri proveniți din centrul de plasament și din comunitate pentru implementarea programului de peer-education 
2. Să crească nivelul de cunoștințe și gradul de dezvoltare a deprinderilor de viață pentru 20 de tineri instituționalizați din judetul Brașov
3. Să crească gradul de implicare civică in comunitate pentru 30 de tineri proveniți din centre de plasament din judetul Brașov
4. Să crească gradul de vizibilitate a situației tinerilor instituționalizați și a coeziunii sociale în comunitatea Brașoveană

Grupurile țintă ale proiectului proiectului sunt reprezentate de tinerii care au părăsit instituțiile de plasament și tinerii care sunt în instituțiile de plasament.

Beneficiarii direcți ai proiectului “Un pas înainte!” sunt:
- 10 tineri care au părăsit instituțiile de plasament
- 300 de tineri din instituțiile de plasament (20 de participanți la programul de peer-education și 280 de tineri care vor primi direct publicația cu sfaturi de la tineri către tineri).

Beneficiarii indirecți sunt reprezentați de:
- copiii și tinerii din centrele de plasament
- tineri care au ieșit din instituțiile de plasament
- ONG-urile din judetul Brașov care lucrează cu tineri care sunt și / sau care au părăsit instituțiile de plasament
- insituții publice care lucrează cu tineri care sunt și / sau care au părăsit instituțiile de plasament (ex. DGASPC Brașov, DSS Brașov, Centrul Persoanelor Adulte Fără Adăpost etc.)
- comunitatea brașoveană.

Activități
  1. recrutarea voluntarilor
  2. focus group pe identificarea problemelor care apar la dezinstitutionalizare
  3. training pentru tinerii care vor lua parte la programul de peer-education
  4. desfășurarea propriu zisă a programului pilot de peer-education în colaborare cu centrele din plasament din județul Brașov
  5. realizarea și publicarea unui material video ce va cuprinde sfaturi de la tineri pentru tineri
  6. organizarea și desfășurarea evenimentului "O poartă deschisă"
Dacă VREI SĂ FII VOLUNTAR în acest proiect dă-ne de știre :) carmen@scutbv.ro 0751 093 621  
Ce faci ca voluntar în proiectul "Un pas înainte"? Participi la un focus grup alături de tinerii care au ieșit din centrele de plasament și apoi la activitățile peer-to-peer din centrele de plasament, precum și la realizarea unui scurt film și a unui eveniment de promovare. 

Galerie Imagini

Un pas înainte!

Recomandati Aceasta Pagina Prietenilor

Granturile SEE, 2009 – 2014
Fondul ONG

Acest website a fost modernizat prin Proiectul "Centrul Sara - servicii integrate pentru adulti cu dizabilitati", proiect finantat prin grant-urile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Continutul acestui site web nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE, 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor site-ului web. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati: www.eeagrants.org.